Social
Trei cățeluși, salvați de pe marginea drumului
Trei căței au fost salvați de la o moarte sigură. Au fost abandonați, lipsiți de apă și mâncare. Poliția Animalelor și cei de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj au salvat cățeii și i-au dus, în primă fază la o clinică veterinară.
Cățelușii au fost găsiți în comuna Bălănești.
"Ne-am deplasat în localitatea Bălănești, împreună cu IPJ Gorj, Biroul pentru protecția animalelor, cu privire la punerea în aplicare a unui ordin de plasare a animalului în adăpost, a 3 exemplare canine, pui, care au fost abandonați pe domeniul public, aflându-se în pericol.
La fața locului am constatat că este vorba despre 3 exemplare canine, pui, cu vârsta aproximativă de 3 săptămâni, rasă: metis, 2 masculi de culoare neagră și o femelă de culoare maro, care au fost abandonați, fiind lipsiți de hrană, apă, adăpost corespunzător și tratamentele medical-veterinare necesare", anunță Luis Popa, șeful Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj.
Aceștia au fost transportați către clinica veterinară pentru a se asigura tratamentul necesar.