Eveniment
Transportatori de lemne, amendați de polițiști
Trei bărbați din comunele Samarinești, Borăscu și Bolboși au fost amendați marți de polițiștii din Motru. Conform oamenilor legii, în ultimele 6 luni, cei trei au transportat cu autoutilitarele personale cantități de material lemnos, care au depășit limita legală, de 20 mc. Depășirile au fost de 2 mc, 18 mc, respectiv 9 mc material lemnos, de diferite esențe.
Sancțiunea a fost în cuantum de 10.000 de lei, iar cantitatea de peste 30 de mc material lemnos, în valoare de 5.266 de lei, a fost confiscată valoric.
Tot marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au desfășurat o astfel de acțiune în zona de competență. Cu această ocazie, au depistat trei transportatori din comuna Padeș, care din octombrie până în prezent au transportat mai mult lemn decât trebuia. În cazul lor, depășirile au fost de 18, 11, respectiv 14 de mc material lemnos de diferite esențe.
”Având în vedere cele constatate, polițiștii au dispus sancționarea contravențională a celor două persoane, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 Republicată, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar ca măsură complementară, cantitatea de peste 43 de mc material lemnos, în valoare de 8.376 de lei, a fost confiscată valoric”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.