Actualitate

Transelectrica cere să fie pus în funcțiune grupul 5 de la Rovinari. Cere și scoaterea din conservare a grupului de la Turceni

Iarna vine o creștere a consumului național de energie electrică cu aproximativ 2%, într-un scenariu mediu, și cu circa 6%, într-unul pesimist, comparativ cu consumul din sezonul rece trecut, în pofida majorării dramatice a puterii instalate în sistemele de producție ale prosumatorilor, se arată într-un document guvernamental, al Transelectrica, operatorul sistemului energetic național.

Între timp, Burduja, pare surd și orb, preferă importurile la prețuri extreme de mari, nebăgând în seamă atenționarea operatorului și ignorând nevoia internă de energie și semnează contracte pentru și mai multe capacități ”verzi”, deși nu au folosit în criza energetică de acum o lună. Investițiile din Gorj zac pe hârtie, iclusiv cele care vizează hidrocentralele.

Astfel, pentru sezonul rece, una dintre recomandările Transelectrica este punerea în funcțiune, după retehnologizare, a TA5 CTE Rovinari, de 330 MW, și finalizarea probelor de calificare pentru furnizarea de servicii tehnologice de sistem de către grupul de la Complexul Energetic Oltenia. În document mai sunt menționate, relatează Profit.ro, la același capitol, ″disponibilizarea și realizarea lucrărilor de mentenanță la grupurilor energetice în vederea funcționarii în perioada sezonului de iarnă a TA5 – 105 MW și TA6 – 105 MW CET Brazi, TA1 – 50 MW CET Arad″, precum și ″scoaterea din conservare a grupului TA7 Turceni, în conformitate cu prevederile OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, cu modificările si completarile ulterioare, și utilizarea acestuia în situații de criză energetică regională sau europeană, cu asigurarea unui stoc de cărbune care să-i asigure funcționarea pentru o perioadă de timp de aproximativ 10 zile″, se mai arată în document.

Vizualizări: 1,308

Alte articole din Actualitate:

Citește și: