Social
Tot mai puțini turiști la Rânca, de Paște

Din păcate, în acest an, la Rânca vor fi tot mai puțin turiști. Anunțul a fost făcut de proprietarul unui complex turistic din stațiunea Montană care spune că doar două pensiuni așteaptă să primească confirmarea de la turiștii care au făcut rezervare, în timp ce, celelalte 564 de hoteluri și pensiuni din Rânca sunt închise de mai bine de o lună.
„Cu părere de rău, eu sunt de 21 de ani în Rânca, Complexul Panoramic, și vreau să vă spun că e pentru prima dată când am închis, de ieri (marți – n.r.). Sunt doar două structuri de cazare care se pare că una are vreo șase familii și încă una vreo trei sau patru familii, așteaptă să vadă dacă până vineri ajung sau renunță și închid și ei. În rest, toate cele 564 de structuri de cazare din Rânca sunt închise de circa trei săptămâni – o lună de zile. Cauzele ar fi dezinteres total, voință politică – zero, Rânca aparține de două primării, o primărie își mai dă puțin interesul, dar știți cum e cu copilul cu două moașe, rămâne nemoșit. Proasta administrație, (…) o primărie a reușit să facă cât de cât aleile asfaltate de vreo doi ani, cealaltă încă nu a reușit, noroaie, drumul spre biserică e cu capcane și noroaie, păcat de frumusețea acestei zone. Și Transalpina, se lucrează la ea pentru deschidere, că probabil dacă de acum o lună se începea, sau chiar din februarie, pentru că nu a nins decât de trei ori toată iarna, se putea menține și acest drum.”, a spus Constantin Pănescu, pentru Agerpres.
Vizualizări: 171