Actualitate

Ton optimist în privința amânării închiderii mineritului: Există perspective!

“Există perspective cât se poate de optimiste ca termenele din acel program de restructurare să fie amânate!” Afirmația îi aparține deputatului de Gorj Mihai Weber, care subliniază că vor fi noi discuții cu oficialii Comisiei Europene și că există o „flexibilitate” a factorilor implicați privind amânarea închiderii mineritului.

 

În această săptămână, ministrul Sebastian Burduja a mers la Bruxelles împreună cu Dan Plaveti, managerul Complexului Energetic Oltenia.

 

„A fost o discuție la un nivel extrem de ridicat la Comisia Europeană. Am înțeles că există o fexibilitate a Comisiei și a tuturor celor implicați pentru că vorbim despre niște argumente care s-au pus pe masa Comisiei privind amânarea termenelor de închidere a unor capacități de producție a energiei pe cărbune, în cazul nostru. Urmează mai multe întâlniri, modificarea unor jaloane din PNRR, a unor legi, dar e foarte important că s-a ajuns în acest punct, că s-a produs această întâlnire pe care o solicităm de ani de zile și că a fost prezent ministrul Energiei, vocea cea mai puternică în zona respectivă, împreună cu președintele Directoratului CEO și având sprijinul premierului României. Există perspective cât se poate de optimiste ca termenele din acel program de restructurare să fie amânate”, a declarat la Radio Infinit deputatul Mihai Weber.

 

Săptămâna viitoare, va avea loc o nouă discuție cu oficialii Comisiei Europene pe această temă. Un răspuns final îl vom afla însă în câteva luni.

Vizualizări: 964

Alte articole din Actualitate:

Citește și: