Ultima oră

Toate forțele focusate pe alegerile parlamentare

Social-democrații strâng rândurile și se concentrează pe alegerile parlamentare. Deși în Gorj, PSD a obținut cele mai multe voturi în primul tur la alegerile prezidențiale, rezultatul național e binecunoscut de toată lumea și a surprins mulți români. Acum însă politicienii nu au timp să iasă din șoc. Se focusează pe alegerile parlamentare care vor avea loc duminică, 1 decembrie.

 

Liderul PSD Gorj, Mihai Weber, a declarat la Radio Infinit că PSD nu a pierdut nimic pentru că de două decenii n-a mai avut conducerea țării. Acum principalul țel stă în alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

 

„Să ne uităm la ultimii 20 de ani în care PSD nu a avut președintele României. Deci, practic, n-am pierdut nimic. Rămânem în aceeași situație ca până acum. președintele României ar trebui să fie un reprezentant al tuturor românilor, indiferent de culoarea politică. Ne intersează foarte tare guvernarea țării, că trebuie să asigure acea stabilitate care a fost percepută în ultimul an jumătate”, a spus Mihai Weber.

 

Așa că toată mobilizarea, subliniază liderul PSD Gorj, trebuie să se facă acum către alegerile parlamentare. Mai sunt câteva zile de campanie. „Acum discutăm doar de alegerile parlamentare de pe 1 decembrie și aici trebuie focusate toate energiile. Trebuie continuate investițiile, creșterile veniturile tuturor românilor, asigurat climatul de liniște, siguranță și stabilitate în România. Iar pe acesta îl dă, în primul rând, Guvernul”, a mai punctat deputatul Mihai Weber.

 

Despre Călin Georgescu, cel care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, Weber a declarat că nici nu știa că există până acum câteva zile. L-a urmărit în câteva dintre ieșirile publice după aflarea rezultatului și spune că nu a avut coerență sau conținut în discurs. 

Vizualizări: 278

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: