Diaspora
Tiristul român care a speriat Franța
Un șofer român de TIR a fost condamnat în Franța, după ce a reușit ”performanța” de a forța trecerea la 115 puncte de taxare, distrugând barierele, relatează 20minutes.fr
El a fost condamnat marți de o instanță din Bayonne, la trei luni de închisoare cu suspendare, pentru faptele comise în perioada 2020-2021. În plus, TIR-ul cu care a circulat a fost pus sub sechestru, iar compania la care era angajat a fost, de asemenea, condamnată.
În fața instanței, românul s-a apărat spunând că sistemul electronic responsabil de plata taxelor pe care îl avea în camion s-a defectat, iar compania nu l-a reparat.
În urma procesului deschis românului, compania le-a oferit șoferilor carduri bancare.
Compania care administrează stațiile de taxare de pe cele două șosele frecventate de șofertul român estimează că daunele provocate de acestea se ridică la aproximativ 19.600 de euro. Avocatul apărării a atacat decizia instanței, considerând prea mari daunele solicitate.