Eveniment
TIR răsturnat după ce a depășit mașina jandarmeriei
Un TIR care a intrat într-o depășire s-a răsturnat, blocând o șosea din județul Bacău. Șoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
Potrivit unui comunicat al Poliției Rutiere, miercuri dimineață, 8 decembrie, in jurul orei 04.30, șoferul unui TIR care se deplasa pe Calea Moinești din județul Bacău a depășit un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Bacău care se întorcea din misiune.
Ulterior, șoferul a pierdut controlul asupra autovehiculului în următoarea curbă, răsturnându-se pe carosabil, blocând ambele sensuri de mers.
Jandarmii au oprit și au alertat serviciile de urgență, iar până la sosirea Poliției și a echipajului SMURD, cu ajutorul unei scări de la o autospecială de deszăpezire care trecea prin zonă, un jandarm a ajutat șoferul să iasă din cabina tirului răsturnat, iar celălalt a semnalizat zona cu triunghiuri reflectorizante și a dirijat mașinile din trafic pentru a nu se crea un blocaj.
După sosirea echipajului SMURD șoferului i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, iar jandarmii au continuat să asigure fluidizarea traficului în zonă împreună cu polițiștii.