Social

Tineri inimoși alături de copiii din centrul social

Inițiativă lăudabilă a târgujienilor Lucian Budulan și Cristi Scurtu. Cei doi, împreună cu un grup de prieteni, au făcut un obicei din a merge în fiecare iarnă la centrul școlar pentru educație incluzivă, pentru a le oferi copiilor plăcerea de a participa la tradiționala "pomană a porcului". 

"În fiecare an ne-am propus să aplicăm în zona copiilor instituționalizați. Pentru ei, satisfacția este mai mult decât evidentă, iar faptul că întreaga acțiune o facem împreună amplifică sentimentul. Acești copii au nevoie de afecțiune, ei trebuie să își păstreze trăirea și să interacționeze cât se poate de des prin acțiuni diversificate. Faptul că le ducem un porc tăiat și ulterior participă la întregul ritual, de la pârlit, tranșat și până la gătitul în tuciuri, oferă acestor copii un moment din specificul sărbătorilor de Crăciun", a spus Budulan.

În urmă cu două luni, Lucian Budulan spunea într-o postare pe Facebook că trăim timpuri în care societatea tinde spre individualism. Ne place sau nu, are dreptate! 

Lucian Budulan și Cristi Scurtu, pe lângă faptul că organizează diverse evenimente care implică tineretul, sunt inițiatorii mai multor campanii caritabile. Tot ce ne rămâne de făcut este să îi susținem și să le urăm succes! Felicitări tuturor celor implicați!

 

Vizualizări: 10,403

Alte articole din Social:

Citește și: