Eveniment
Tineri în pantaloni scurți, rătăciți pe munte
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni. Unii erau în pantaloni scurţi și încălțări de vară, deşi în zonă este zăpadă.
Salvamontiştii din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara şi Serviciului Salvamont Petroşani au fost solicitaţi, în noaptea de joi spre vineri, pentru recuperarea a patru tineri, rătăciţi, plecaţi pe un traseu spre lacul Mija din Masivul Parâng.
„Tinerii au avut o şansă foarte mare, având semnal la telefon într-o zonă foarte sălbatică şi foarte accidentată, au sunat la Salvamont şi au dat locaţia. Au fost îndrumaţi telefonic spre poteca care duce spre creastă şi, în acelaşi timp, un echipaj a plecat spre ei. Tinerii nu erau echipaţi corespunzător, uşor hipotermici şi epuizaţi, urcând pe un traseu cu 1.000 m diferenţă de nivel”, potrivit Salvamont.
Tinerii au fost găsiţi în zona de creastă şi însoţiţi la Baza Salvamont Parâng, neavând afecţiuni medicale, ci doar o uşoară hipotermie.
Salvamontiştii atrag atenţia că, în această perioadă, stratul de zăpadă este încă destul de mare, la 2.000 de metri altitudine, fiind recomandat echipament de iarnă şi abordarea unor trasee corespunzătoare cu pregătirea fizică şi tehnică a fiecăruia.