Eveniment

Tineri de 15 şi 21, morți în accident cu o mașină furată

Doi tineri din Iași au murit, iar un altul a fost grav rănit, după ce mașina pe care aceștia o furaseră a intrat într-un stâlp.

Polițiștii din Iași au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre un accident rutier mortal, pe DJ 208M, pe raza localității Șcheia. 

În momentul în care au ajuns forțele de intervenție la fața locului, mașina era răsturnată pe cupolă, două victime erau inconștiente, încarcerate, iar cea de-a treia era conștientă, în stare de soc, cu diverse fracturi, fiind preluată de către un echipaj medical SAJ.

Cele două victime au fost descarcerate și s-au aplicate manevre de resuscitare, însă au fost declarate decedate. 

În accident au fost implicați trei tineri cu vârste de 15, 17 și 21 de ani. Băiatul în vârstă de 17 ani a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copiii "Sf Maria" Iași.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că autoturismul ar fi intrat într-un stâlp electric, apoi într-un gard, a anunțat IPJ Iași. 

S-a stabilit de asemenea și faptul că persoana care ar fi condus autoturismul, nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, din verificări a rezultat și faptul că autoturismul, care se afla parcat pe un teren de pe raza comunei Alexandru Ioan Cuza, având cheile în contact, ar fi fost sustras fără acordul proprietarului. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Vizualizări: 1,354

Alte articole din Eveniment:

Citește și: