Social

Tichete de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat miercuri că mamele vulnerabile pot solicita tichete în valoare de 2.000 de lei. Ordinului care prevede acest sprijin a fost publicat în Monitorul Oficial.

„Situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea mamei în primele 3 luni de la naşterea și mecanismul de implementare aferent, prevăzute în Ordinul comun al miniștrilor Muncii și Solidarității Sociale, respectiv Investițiilor și Proiectelor Europene și al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, devin aplicabile odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 763 din 5 august 2024.

 

Astfel, femeile care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă și care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024 pot beneficia de tichete sociale în valoare de 2.000 de lei care pot fi folosite pentru cumpărarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

 

Programul se desfășoară timp de patru ani, iar tichetul se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut. Tichetele sunt distribuite de autoritățile locale, cu un termen de 90 de zile pentru ridicarea acestora.

 

Cine poate beneficia de tichetele sociale

- Mamele beneficiare ale venitului minim de incluziune

- Mamele cu dizabilități

- Mamele în situații critice (calamități, violență domestică etc.)

- Mamele fără acte de identitate

- Mamele minore

- Mamele cetățeni străini sau apatrizi din zone de conflict.

 

Vizualizări: 660

Alte articole din Social:

Citește și: