Social
Testele pentru Covid au ajuns în școli
Zeci de mii de teste rapide pentru depistarea Covid-19 au fost distribuite joi și vineri în școlile din Gorj. Vor fi testați copiii care prezintă unele simptome, dar numai cu acordul părinților.
Părinții au primit deja formularul cu textul: "Îmi exprim consimțământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de către personalul medical, în condițiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19".
Directorul Direcției de Sănătate Publică Gorj, Narcis Stoian, spune că este vorba despre 20.800 de teste, care au fost distribuite în școlile din județ de către ISJ Gorj.
În prima săptămână de școală au fost depistați cinci elevi și 17 salariați din școli cu Covid-19.