Anchetă
Țeapă marca Iordache pentru strămutații de la Câmpu Mare
Anunța cu surle și trâmbițe că a rezolvat marea problemă a strămutaților din Câmpu Mare, Albeni, dar totul ar putea fi doar o mare țeapă marca Ion Iordache și Iulian Popescu. Demersurile cu care s-a lăudat senatorul – candidat și prefectul – candidat s-ar putea lăsa cu declarații la Poliție.
Surse din Primăria Albeni ne-au sesizat că s-au făcut ilegalități ca să se transfere terenurile oamenilor care așteaptă să-l primească de aproape 20 de ani, de când s-au mutat acolo. Ei aveau acte doar pe case, nu și pe terenuri, iar Iordache și subalternul său, Iulian Popescu, la acea vreme prefect, a dansat cum i-a cântat Iordache. Au făcut o hotărâre pe care au transmis-o către Guvern, doar că aceasta încă nu are vreo consecință și problema e tot nerezolvată în realitate. Practic, o țeapă marca Iordache, doar pentru a câștiga puțină popularitate.
Explicația vine scrisă negru pe alb de directorul Agenției Domeniilor Statului, care deține aceste proprietăți. ADS susține că demersul început de Prefectura Gorj și Primăria Albeni nu a avut niciun deznodământ și nu s-a încheiat. Legal! Mai exact, primăria ar fi trebuit să plătească peste 300 de mii de lei să preia aceste terenuri. Acest lucru nu s-a întâmplat așa că terenurile au rămas tot la ADS. Pe hârtie.
În fapt, s-ar fi comis niște ilegalități grosolane care ar putea fi anchetate de organele de cercetare penală.
„Terenul a fost vândut cetățenilor de către actualul primar cu atribuții de viceprimar, fără ca Guvernul să dea o hotărâre de trecere din proprietatea statului în proprietatea comunei Albeni. Conform legii și codului administrativ, nu se poate face transferul fără ca UAT Albeni să plătească terenul la valoarea de inventar care este trecut în acest răspuns! Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat, terenul este în proprietatea statului și administrarea ADS. Iordache i-a forțat să facă aceste ilegalități, pentru a face lucrări pe raza comunei și trebuiau bani”, potrivit unei surse din interiorul primăriei.
Ce scrie negru pe alb
Luând-o pe firul legal și pe răspunsurile venite de la ADS, lucrurile chiar așa stau. Agenția Domeniilor Statului și-a manifestat acceptul cu privire la efectuarea transferului suprafeței de 37,05 hectare din domeniul privat al statului și administrarea ADS în domeniul privat al primăriei Albeni în condițiile în care Prefectura a promovat o hotărâre de Guvern în acest sens.
Doar că acest lucru se parafează doar cu plata contravalorii bunului aferentă valorii de inventar actualizate, adică aproximativ 330 de mii de lei. nerespectarea cadrului legal poate duce la neavizarea proiectului de act normativ.
La data prezentei, răspunde ADS, adică la mijlocul acestei luni, „este înaintat de Instituția Prefectului Județului Gorj un proiect de hotărâre de Guvern spre avizare către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în vederea transferului suprafeței de 37,05 hectare din domeniul privat al statului și administrarea ADS în domeniul privat al UAT Albeni fără însă ca UAT Albeni să fi achitat contravaloarea bunului în cauză. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința ADS, Instituției Prefectului și Primăriei Albeni”, se mai arată în adresa semnată de directorul Florin Nicolae.
Rămâne acum de văzut ce se va întâmpla date fiind aceste informații. Cum a îmbrobodit Iordache funcționarii de la primărie să comită ilegalități pentru care ar putea răspunde penal și cine plătește pentru umilința pe care riscă să o trăiască din nou bieții oameni care au fost mutați din calea alunecărilor de teren, au primit case și terenuri de la Guvern, dar cu acte doar pe locuințe și care au fost ignorați de primarii din ultimii ani și băgați în seamă doar în campaniile electorale...