Social

Taxele și impozitele, tot mai greu de achitat. Primăriile pun popriri pe venituri

Dările la stat sunt tot mai greu de plătit. O simt pe pielea lor numeroși gorjeni care cu greu mai găsesc banii necesari pentru a-și achita taxele și impozitele la primăriile de care aparțin. La rândul lor, unitățile administrativ-teritoriale fac tot posibilul să își recupereze sumele restante. Nu de puține ori, în acești bani stau finalizarea unor investiții sau plata salariilor angajaților. 

În încercarea de a recupera banii de la datornici, primăriile recurg la toate pârghiile legale pe care le au. În orașul Tismana, de exemplu, câțiva cetățeni au primit înștiințări că li se vor pune popriri pe conturi sau că vor fi executați silit dacă nu își vor achita datoriile pe care le au către primărie. 

Acesta nu este un caz singular. Numeroși primari se plâng de faptul că reușesc cu greu să încaseze taxele și impozitele de la cetățenii din comună. Pe de altă parte, oamenii spun că u este vorba despre rea-credință ci despre faptul că au venituri mici din care abia își duc traiul.

„Nu am plătit dările anul acesta. Sperăm să reușim să achităm luna aceasta sa în decembrie. Am lăsat neachitat până la finalul anului nu pentru că suntem rău-platnici, dar în fiecare lună s-a găsit ceva de plătit încât nu ne-au mai ajuns banii și pentru taxe și impozite”, mărturisește un localnic din orașul Tismana.

 

 

Vizualizări: 754

Alte articole din Social:

Citește și: