Politică

Tatăl actualui ministru al Energiei, în CA la Alro. CE Oltenia face SPV cu Alro pentru grupul pe gaz de la Ișalnița

Marinel Burduja, tatăl actualului ministru al Energiei – Sebastian Burduja, a fost vicepreședinte al băncii Bancorex, devalizată în anii 90 în urma acordării a sute de împrumuturi preferențiale unor foști angajați ai Securității comuniste, a fost propus în aprilie 2019 ca membru în Consiliul de Administrație al ALRO de Marian Daniel Năstase, președintele CA instalat cu voturile acționarului majoritar Vimetco, potrivit site-ului companiei.

 

Dar așa cum se întâmplă de obicei când vine vorba de companii de stat, coincidențele se țin lanț. Numirea lui Burduja la Ministerul Energiei coincide cu avizarea de către Consiliul Concurenței a SPV-ului – o societate mixtă a CEO în parteneriat cu ALRO, care va construi centrala pe gaz de la Ișalnița.

Compania ALRO și Complexul Energetic Oltenia(CEO) vor construi împreună un grup energetic de 850 de MW, pe gaze naturale, la Termocentrala de la Ișalnița.

 


Se estimează că, în perioada construcției, vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în faza operațională vor fi disponibile până la 80 de locuri noi de muncă.

 

Vizualizări: 1,505

Alte articole din Politică:

Citește și: