Eveniment
Tată amenințat cu moartea de fiul băut
Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din satul Lihulești, comuna Berlești, a sunat la poliție să anunțe că a fost amenințat cu moartea de către fiul său.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, bărbatul, în timp ce se afla la adresa de domiciliu, împreună cu fiul său, în vârstă de 37 de ani, în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a fost amenințat cu moartea de către acesta, fiindu-i creată o stare de temere.
De asemenea, în urma evaluării riscului, față de bărbatul de 37 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu și a fost transportat la o unitate medicală de specialitate, în vederea evaluării psihiatrice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.