Eveniment

Târgujian bătut în plină stradă

Un bărbat din Târgu Jiu a alertat Poliția după ce a fost bătut de doi bărbați în plină stradă. Omul le-a spus anchetatorilor că scandalul a pornit în urma unui conflict spontan. Cei doi agresori l-au lovit cu pumnii și picioarele. Unul dintre cei doi a ajuns în spatele gratiilor.

 

"La fața locului s-au deplasat mai multe patrule de siguranță publică, fiind identificat un bărbat, de 64 de ani, din Târgu Jiu, care, în timp ce se afla pe strada Crinului din localitate, în urma unui conflict spontan, ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele în zona corpului și capului de 2 bărbați, de 42 și 44 de ani, din Târgu Jiu. 

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire.

 

La data de 10 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu - Biroul de Ordine Publică au continuat cercetările, ocazie cu care, în baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 44 de ani a fost luată măsura preventivă a reținerii pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj", a transmis IPJ Gorj. 

Vizualizări: 1,615

Alte articole din Eveniment:

Citește și: