Actualitate

Târgu Jiu: Viteză de 30km/h la pasajul auto subteran din zona 9 Mai

Lucrările de construcție la pasajul auto cu trecere pe sub calea ferată pe care administrația locală din Târgu Jiu vrea să îl realizeze în zona 9 Mai se vor întinde pe o perioadă de aproape doi ani. Acesta va avea o lungime de 153m, iar viteza de circulație proiectată este de 30km/h.

Este un proiect ce ar urma să fie realizat cu finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”, valoarea totală a investiției fiind de aproape 29 milioane lei. Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv au fost supuse aprobării Consiliului Local în ședința extraordinară de miercuri, 11 mai. 

Pasajul rutier va fi cu circulație în dublu sens, va avea o lățime de 12.40 m, trotuar pietonal cu o lățime de 2m, iar durata de execuție este de circa 19 luni. Studiul de fezabilitate a fost realizat de Metroul SA București. 

Pasajul rutier ar urma să se realizeze pe strada 9Mai, ce leagă drumul european E79 de strada Ana Ipătescu. Două scenarii au fost luate în calcul, însă proiectantul l-a recomandat pe cel de dimensiuni mai mici, care presupune și exproprieri mai puține. În cea de-a doua variantă, viteza de circulație proiectată era de 40km/h, dar era mai lung.     

 

Vizualizări: 5,861

Alte articole din Actualitate:

Citește și: