Social
Târgu Jiu: Premii în bani pentru elevii merituoși și profesorii lor
11 elevi din Târgu Jiu, care au reușit performanța să obțină media 10 la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, vor primi câte 10.000 lei net din bugetul local al municipiului. Acordarea premiilor în bani a fost supusă aprobării Consiliului Local într-o ședință care a avut loc duminică.
Elevii premiați de autorități pentru rezultatele obținute la examenele naționale sunt de la școlile gimnaziale ”Constantin Săvoiu”, ”Alexandru Ștefulescu”, dar și de la colegiile ”Tudor Vladimirescu”, ”Ecaterina Teodoroiu” și ”Virgil Madgearu”.
De asemenea, municipalitatea a decis acordarea de premii în bani profesorilor și elevilor din Târgu Jiu care au obținut performanțe deosebite la olimpiadele, concursurile și competițiile naționale și internaționale.
Suma netă alocată pentru premiul I a fost de 5000 lei, 4000 lei-premiul al II-lea, 3000 lei-premiul al III-lea, 1000 lei-mențiune, 10.000 lei pentru locul I al echipei de robotică, 9000 lei pentru premiul al II-lea al echipei de baschet.
De asemenea, un premiu în bani de 10.000 lei a fost acordat elevului Mihai Alexandru Bratu, același premiu fiind acordat și echipei de profesori formată din Cristina Goanță și Vasile Zaharia.