Eveniment

Tânărul care a intrat în stâlp consumase substanțe interzise

Tânărul de 19 ani din Târgu Jiu, care a intrat duminică seara cu mașina într-un stâlp, consumase substanțe interzise.

“Întrucât aparatul a rezultat pozitiv la două substanțe, conducătorul auto a fost însoțit la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de urină și sânge pentru depistarea prezenței de substanțe psihoactive. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis IPJ Gorj.

Tânărul șofer a intrat cu mașina într-un stâlp pe care l-a rupt, iar în cădere acesta a lovit o mașină parcată. Nu au fost înregistrate victime.

În ultimele trei zile, gorjeni din Glogova, Turcinești, Bumbești Jiu și Târgu Jiu au fost prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice. În toate cauzele s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenta alcoolului.

Vizualizări: 1,861

Alte articole din Eveniment:

Citește și: