Eveniment

Tânăr fără permis și cu alcoolemie uriașă, prins la volan

Un tânăr de 28 de ani din Bâlteni e cercetat penal după ce s-a urcat la volan deși nu avea permis. În plus, acesta era și beat criță si a lovit o alta mașină în trafic. Avea o alcoolemie de 1,35 la mie.

 

 

"Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat din comuna Drăguțești, cu privire la faptul că soția sa a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar celălalt conducător auto nu a oprit.  

 

Cu ocazia deplasării la fața locului și a primelor verificări, polițiștii au constatat că o femeie de 39 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 675 Țicleni – Peșteana Jiu, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. 

 

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul celui de-al doilea autoturism implicat în evenimentul rutier, în persoana unui tânăr de 28 de ani, din comuna Bâlteni, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei", a transmis IPJ Gorj. 

 

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovhicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Vizualizări: 349

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: