Eveniment
Tânăr de 25 de ani, ucis de fulger pe câmp
Un tânăr de 25 de ani a fost găsit joi decedat pe un câmp din Băilești, cu urme de arsuri pe corp și leziuni ce par a fi provocate de un fulger.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au fost sesizaţi joi, 20 iulie, de o femeie din localitate, cu privire la faptul că nu îl mai găseşte pe fiul ei, în vârstă de 25 de ani, ce se afla cu oile la stână. Oamenii legii l-au găsit pe tânăr decedat pe un câmp din extravilanul municipiului Băilești, pe corp fiind identificate arsuri și leziuni ce par a fi provocate de fulger.
„În urma activităţilor de căutare, tânărul a fost găsit decedat pe un câmp din extravilanul municipiului Băileşti. În urma examinării au fost identificate urme de arsuri şi leziuni ce par a fi provocate de un arc electric, cel mai probabil fulger”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, trupul neînsufleţit fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Sudul țării a fost lovit de o furtună puternică în noaptea de miercuri spre joi.