Ultima oră
Tânăr de 17 ani, reținut pentru violare de domiciliu

Un tânăr de 17 ani din Rovinari a fost reținut pentru 24 de ore și e cercetat penal pentru violare de domiciliu și lovire sau alte violențe. Acesta ar fi intrat peste un bărbat în apartament și l-ar fi bătut.
"Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apelul 112 de un localnic, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de un tânăr de 17 ani.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, tânărul reținut ar fi pătruns, fără drept, în apartamentul apelantului, ocazie cu care l-ar fi lovit pe acesta cu pumnii în zona feței, provocându-i leziuni fizice.
De asemenea, s-a mai stabilit faptul că tânărul ar fi lovit-o cu un scaun și ar fi împins-o și pe o altă femeie din Rovinari, care, în acel moment, era în vizită, la locuința bărbatului.
Celor două victime li s-au adus la cunoștință prevederile Legii 26/2024, iar aceștia au refuzat cererea pentru emiterea unui ordin de protecție.
În urma agresiunii, persoanele vătămate au fost transportate, cu ambulanța, la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă pentru luarea tuturor măsurilor legale", a transmis IPJ Gorj.
Vizualizări: 340