Eveniment
Tânăr amenințat cu un cuțit, pe o stradă din centrul orașului
Un tânăr de 20 de ani din Târgu Jiu a trecut prin momente de groază, marți, după ce un individ l-a amenințat cu un cuțit, cu scopul de a-l deposeda de banii și bunurile aflate asupra sa. Întâmplarea a avut loc pe strada Victoriei din municipiu.
Polițiștii au reușit să-l identifice pe tâlhar. ”În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe tânărul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, găsind asupra sa un cuțit cu lama de aproximativ 18 cm, pe care l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Gorj.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.