Eveniment

Tânăr agitat, oprit de polițiști

Cazul din Constanța, în care un tânăr drogat a ucis cu mașina alți doi tineri, nu le-a deschis mințile altor dependenți de substanțe interzise.

Un tânăr de 21 de ani, din oraşul Târgu Cărbuneşti, a fost depistat noaptea trecută în trafic de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier. Acesta conducea un autoturism pe strada Tismana, din municipiul Târgu Jiu.

În urma comportamentului agitat pe care îl prezenta, tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, indicând prezența în organism a substanțelor psihoactive.

Acesta a fost condus de polițiști la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

Tot la aceeași dată, ora 02:54, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luncilor, din localitatea de domiciliu și fiind testat cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

De asemenea, tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

La aceeași dată, ora 02:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și din cadrul Poliției Orașului Turceni au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tismana, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul drugtest acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

Și în acest caz, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

Vizualizări: 892

Alte articole din Eveniment:

Citește și: