Eveniment
Sute de pietoni amendați

Sute de pietoni au fost amendați într-o săptămână de polițiștii gorjeni. Cele mai multe sancțiuni au fost date în orașe. Poliția anunță că aceste acțiuni vor continua.
"Având în vedere faptul că indisciplina pietonilor reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere, în perioada 24-30 martie a.c.,polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj și ai subunităților teritoriale de poliție au desfășurat acțiuni de combatere a indisciplinei pietonilor în județul Gorj.
La activitate au participat peste 300 de polițiști, fiind aplicate peste 400 de sancțiuni, din care aproximativ 100 în mediul rural și peste 300 în mediul urban.
De menționat este faptul că în această perioadă nu a fost înregistrat niciun accident rutier grav cu victime produs pe fondul indisciplinei pietonale.
În continuare, polițiștii gorjeni aduc la cunoștință pietonilor următoarele:
-să circule numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea;
-să circule numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare;
-să traverseze drumurile publice prin locurile marcate şi să se asigure înainte de a traversa; nu păşiţi pe trecerea de pietoni înainte să vă asiguraţi că puteţi să o faceţi în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde;
-să nu folosească telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversează un drum public, astfel încât să poată fi atenți la traficul rutier;
-când nu există în apropiere trecere de pietoni, semnalizată sau marcată, traversarea drumurilor publice se face numai pe la colţul intersecţiei, după o asigurare temeinică. Atentie! Aici nu aveţi prioritate;
-nu traversaţi drumul în fugă!
-fiţi mult mai atenţi la traversare noaptea sau atunci când vizibilitatea este redusă; în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul necesar pentru frânare creşte foarte mult;
-pe timp de noapte, pietonul care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare", a transmis IPJ Gorj.
Vizualizări: 555