Actualitate
Sute de mineri protestează în fața Guvernului
Aproximativ 500 de mineri protestează, în acest moment, în fața Guvernului. Din Gorj, sunt circa 200 de oameni. Protestatarii sunt revoltați din cauza modului în care le-au fost recalculate pensiile și cer să se facă modificări la Legea Pensiilor.
Reprezentanţii minerilor reclamă că noua lege a pensiilor publice ”a afectat în mod negativ cele mai vulnerabile categorii de pensionari”, anunţând că protestul are scopul de a atrage atenţia asupra pierderilor financiare ”semnificative” suferite de cei care au muncit în condiţii grele şi periculoase, ca urmare a unor indexări insuficiente şi a eliminării beneficiilor pentru cei care au contribuit suplimentar.
”Noua lege a pensiilor a determinat o scădere a veniturilor pentru cei care au lucrat în condiţii speciale, mulţi dintre aceştia confruntându-se cu pensii reduse drastic, în unele cazuri cu până la 50%. Minerii, energeticienii şi alte categorii profesionale afectate au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor inechităţi şi pentru a proteja drepturile celor care au muncit în condiţii dificile”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale Mine Energie.