Social

Șușița nu mai există

Multe râuri încep să dispară cu totul din cauza lipsei precipitațiilor. Un exemplu e chiar în Târgu Jiu, unde albia râului Șușița a secat de tot. În locul apei, au mai rămas pietrele.

 

Oamenii din zonă spun că nu au mai văzut o asemenea imagine până acum. „Nimic, o lacrimă nu mai e, de-o lună de zile. Dacă la munte nu mai plouă, arată ca un drum”, a spus un localnic. „De când sunt eu, la vârsta mea, nu am văzut așa ceva, Șușița să sece definitiv. Asta e, în fața naturii nu ne putem pune”, a adăugat o altă localnică.

Claudiu Fiu, activist de mediu, a spus că de câteva săptămâni, nu mai e fir de apă pe Șușița: „Un afluent al râului Jiu, Șușița, care avea un debit destul de consistent. Acum suntem într-o albie secată. De vreo două săptămâni nu mai avem nimic debit, nici pietrele ude nu mai sunt”.

Și alte râuri din județ au dispărut în această vară sau în locul lor au rămas niște mici băltoace. Blahnița este un exemplu în acest sens. Albia râului e acoperită acum cu vegetație și tufăriș crescut în lipsa apei. Dănuț Birău, primarul din Târgu Cărbunești: „Am 46 de ani, am copilărit aici și nu am văzut-o niciodată fără un firicel de apă să mai curgă, din păcate e o situație nemaiîntâlnită”.

Vizualizări: 1,954

Alte articole din Social:

Citește și: