Actualitate

SURSE: Salariații Diviziei Miniere, mutați mai aproape de cariere

Complexul Energetic Oltenia intenționează să renunțe la unul din sediile închiriate în Târgu Jiu. Cum personalul TESA nu ar avea loc în celelalte sedii din Târgu Jiu, este analizată posibilitatea ca salariații Diviziei Miniere să fie mutați la sediile de pe lângă carierele miniere, care s-au cam golit de personal.

Asta înseamnă o navetă de zeci de kilometri pe zi, pentru sute de oameni. O decizie va fi luată după ce va fi finalizată noua organigramă, la care se lucrează de câteva săptămâni.

Reamintim că ponderea personalului TESA la CE Oltenia era la finalul anului trecut de 13% din total angajați. Numai că, între timp, s-au pensionat peste 1.300 de salariați din producție, iar de la birouri foarte puțini.

Compania dorește să retrimită în producție o parte din personalul TESA și ne referim în principal la ingineri.

Vizualizări: 4,612

Alte articole din Actualitate:

Citește și: