Social
Supărat pe salariile mici din primărie
Un primar din Gorj se declară supărat pe salariile prea mici din primărie. E vorba de edilul din Ciuperceni, una dintre cele mai mici localități din județul Gorj. Daniel Dobrescu spune, la Radio Accent, că e mare diferența de bani între primării și „e o degringoladă din care nimeni nu înțelege nimic”.
Primăria pe care o conduce Daniel Dobrescu numără 15 salariați. Puțini și prost plătiți, exclamă acesta. „Avem omul și postul. Aveam 17 posturi, s-a redus la 15. Suntem comuna cu cele mai puține posturi, cel mai mic număr de posturi. Suntem localitate cu aproape 1.500 de locuitori. Și salarizarea. Am rămas cam în urmă. Aș da un mic exemplu: asistenții personali sunt salarizați după salariul minim pe economie, care este 3.300, și noi am rămas la nivelul lui 2021. O fi bine, o fi rău? Nu e în regulă. Suntem judecați din toate punctele de vedere. Nu e o certitudine”, a afirmat primarul Daniel Dobrescu, la Radio Accent.
Edilul s-a declarat contrariat de diferențele mari de salarii dintre primării și spune că a încercat să afle explicația, dar nimeni nu i-a oferit răspunsul. „Omul trebuie să fie motivat pentru a veni la serviciu și a-și da toată silința. Așa diferență de salarii între UAT-uri nu e în regulă. Este o degringoladă. Nimeni nu poate înțelege”, a mai spus edilul.