Actualitate
Sunt șefi în minerit cu câte un subaltern, doi
Sunt șefi în Complexul Energetic Oltenia care au un subaltern sau doi. De la 1 iunie, lucrurile ar trebui să se schimbe. Se lucrează la noua organigramă care presupune o reorganizare mai ales în dreptul șefilor. Sunt șanse ca mulți să ajungă și în producție unde e mare deficit de oameni.
De luna viitoare, ar trebui să intre în vigoare noua organigramă. Directoratul a început să lucreze la ea din această săptămână.
„Am discutat cu domnul președinte al Directoratului. Nu-și mai permite să nu o facă. Spunea că săptămâna asta va începe să lucreze la reorganizare. Asta înseamnă dispariția unor posturi de șefi. Reorganizarea nu înseamnă concediere. Nu se vor mai regăsi în postura de șefi. Unii nu mai au număr suficient de personal ca să poată conduce acea organizație. Sunt foarte multe posturi de conducere în CEO și nu le-am văzut rostul niciodată. Reorganizarea trebuie să fie gata la 1 iunie”, spune Cartel Alfa, Alin Munteanu, într-un interviu la Radio Infinit.
Dispar posturi de șefi, se va face și o economie importantă la fondul de salarii. În final, economia va ajunge la oamenii din producție. „Cred că e vorba de sute de posturi. Sunt șefi de servicii cu câte un om, doi care nu își mai au rostul. Trebuie comasate cumva. Se va face și o economie la fondul de salarii. Salariile sunt destul de mare și, automat, se va face o economie pentru oamenii care chiar merită”, a mai adăugat Munteanu.