Eveniment
Substanțe periculoase, descoperite într-o comună din Gorj
Polițiștii gorjeni au efectuat un control la o societate comercială cu punctul de lucru în comuna Țânțăreni, ocazie cu care au stabilit că administratorul societății, un bărbat de 52 de ani, a achiziționat în luna martie 2021, cantitatea de 24 tone azotat de amoniu (îngrășământ chimic), pe care ar fi depozitat-o în locuri neprotejate și necorespunzătoare, într-un container metalic, amplasat în punctul de lucru unde se comercializează carburanți auto.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9,8 tone azotat de amoniu, care a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor, urmând a fi transferată de îndată într-un depozit al societății care respectă condițiile de siguranță.
“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate”, transmite IPJ Gorj.
Mai multe explozii au fost produse în ultimii ani din cauza depozitării necorespunzătoare a azotatului de amoniu. Cea mai mare tragedie a fost în august anul trecut la Beirut, când 100 de oameni au murit și peste 4.000 au fost răniți. Au explodat 2.750 de tone de nitrat de amoniu confiscate. Materialul fusese pus la păstrare într-un depozit timp de șase ani, fără a se lua măsuri de precauție.
Numit și nitrat de amoniu sau, pe vremuri, salpetru de amoniu, azotatul de amoniu este o sare care se obține prin reacția de neutralizare a acidului azotic cu amoniac. Dacă pe vremuri era extras din mine, acum tot azotatul de amoniu folosit este obținut artificial.
Este utilizat ca îngrășământ, în agricultură, dar apare și în componența unor explozibili.