Social

Studenții, în stradă. “Este timpul pentru solidaritate și reacție”

Studenții ies din nou în stradă. Vizitează sediile USR, PNL și se opresc la Guvern. Elevii și studenții din întreaga țară se declară indignați de ultimele decizii ale Guvernului și vor să ia atitudine, pentru a-i determina pe guvernanți să revină asupra mai multor decizii. 

Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți organizează un marș sâmbătă, 20 februarie, cu începere la ora 14:00, ca măsură de protest împotriva viitoarei ordonanțe ce va fi dată de către Guvernul Cîțu, ce se referă la eliminarea gratuității transportului cu trenul al studenților. 

Reprezentanții sindicatului spun că acum, mai mult ca oricând, Educația se dovedește a nu fi o prioritate pentru guvernanți, iar elevii și studenții trebuie să ia atitudine. “Este timpul pentru solidaritate și reacție. Este timpul să ne organizăm și să ne reprezentăm singuri interesele, în loc să ne bazăm pe cei care negociază cu decidenții în spatele ușilor închise din înălțimea funcțiilor proprii să o facă”, a fost o parte din mesajul postat la descrierea evenimentului creat pe o rețea de socializare. 

În aceeași postare, reprezentații sindicatului își exprimă indignarea față de modul cum sunt văzute acțiunile de apărare a drepturilor elevilor și studenților, aceștia fiind numiți “pomanagii”: “Discursul neoliberal din media ne înfierează ca “pomanagii” pentru că ne apărăm dreptul la mobilitate. A venit momentul ca pomanagiii să se revolte”.

Elevii și studenții din întreaga țară sunt chemați la “Marșul pomanagiilor - Împotriva Neoliberalismului”, așa cum a fost numită acțiunea, să militeze pentru respingerea viitoarei ordonanțe de urgență prin care s-ar elimina gratuitatea CFR pentru studenți, dorind dialog social real și transparent cu toate categoriile sociale, servicii publice și învățământ de calitate și accesibile tuturor, oprirea tuturor măsurilor de austeritate. Aceștia transmit un mesaj și pentru celelalte sindicate și asociații de reprezentare a studenților și elevilor, solicitând o “organizare și solidaritate între studenți și elevi, pentru o reprezentare reală a propriilor interese”.

Marșul va începe de la sediul USR, din Șoseaua Kiseleff, apoi elevii și studenții se vor îndrepta către Bulevardul Aviatorilor, la sediul PNL, urmând să încheie marșul în Piața Victoriei, în fața Guvernului.

Vizualizări: 1,591

Alte articole din Social:

Citește și: