Social

Stocurile CE Oltenia sunt aproape goale!

Stocurile de cărbune ale Complexului Energetic Oltenia sunt aproape goale înaintea sezonului rece. Surse din cadrul companiei energetice afirmă că situația nu este deloc una roz, însă acest lucru nu ar trebui să mire pe nimeni. Conform aceleiași surse, stocurile de lignit de la CE Oltenia sunt aprope goale tot timpul de 10 ani și se funcționează de pe o zi pe alta. „Nu trebuie să ne mai mințim singuri, nu avem cărbune. Stocurile de lignit sunt aproape inexistente sau mă rog, funcționăm de pe o zi pe alta. Au ajuns unii dintre ei să considere stocuri de cărbune ce se află pe vatră. De 10 ani, acest termen de stoc de cărbune este inexistent, vă asigur de acest lucru. Sunt mici cantități de cărbune ce asigură o funcționare a companiei în sistem de avarie pentru că, la ce energie vindem noi acum, nu putem să spunem că lucrurile merg la foc automat”, ne-a detaliat o sursă.

 

În urmă cu câțiva ani, la Complexul Energetic Oltenia înaintea debutului sezonului rece era foială mare prin cariere. Toată lumea încerca să-l mulțumească pe Laurențiu Ciurel cel care conducea conducea compania la vremea respectivă, iar mai apoi pe Sorin Boza. Acum însă, acest lucru este lăsat practic la voia întâmplării, la fel ca și soarta producătorului de energie de la Gorj.

 

 

Vizualizări: 657

Alte articole din Social:

Citește și: