Ultima oră
Statul recunoaște că are datorii la constructori
Ministrul Dezvoltării, Lucrările Publice şi Administraţiei Adrian Veştea, a precizat, joi, potrivit evaluărilor realizate, în momentul de faţă, este necesară o sumă de circa trei miliarde lei pentru a ajunge cu plăţile la zi la proiectele în derulare prin Compania Naţională de Investiţii, Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2 şi Programul „Anghel Saligny”.
Ministrul Dezvoltării a adăugat, în briefingul de presă susţinut la finalul şedinţei de joi a Guvernului, că Secretariatul General al Guvernului centralizează solicitările de la toate unităţile administrativ-teritoriale privind necesarul de fonduri. Astfel, în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare va fi făcută o alocare bugetară, convenită cu Ministerul Finanţelor, din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru echilibrarea bugetelor autorităţilor publice locale., a mai anunţat Veşte.
„Dacă ne raportăm la proiectele pe care le avem în derulare, fiecare dintre aceste proiecte are un anumit grad de implementare. Pe măsură ce reuşesc să depăşească procedurile de achiziţie şi să înceapă implementarea acestor proiecte, vor veni cu situaţii de plată pe care noi vom face pe cât posibil să le plătim în cel mai scurt timp. Eu pot prezenta situaţiile pe care le gestionăm la nivelul Ministerului Dezvoltării prin programele care le avem în implementare şi, conform evaluărilor făcute de către noi, avem, astăzi, pentru a ajunge cu plăţile la zi, nevoie de aproximativ 3 miliarde lei pe Compania Naţională de Investiţii, PNDL 1 şi 2 şi, de asemenea, Programul «Anghel Saligny»”, a explicat Adrian Veştea, întrebat de câţi bani ar avea nevoie primăriile pentru acoperirea nevoilor la sfârşit de an.
Referitor la solicitările primăriilor pentru asigurarea funcţionării unităţilor administrativ-teritoriale, Veştea a spus ele sunt centralizate de către Secretariatul General al Guvernului.
„În prezent, se centralizează, ştiu că există pe circuit, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, solicitări de la toate unităţile administrativ-teritoriale pentru a prezenta situaţia cu care se confruntă referitor la arierate, la plata utilităţilor, dacă au de făcut plăţi în urma deciziilor judecătoreşti, dacă au avut situaţii în care au avut calamităţi şi altă aspecte de genul acesta. Până la începutul săptămânii viitoare, vom centraliza toate aceste situaţii, urmând ca în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare să existe o alocare bugetară pe care o vom conveni împreună cu Ministerul de Finanţe pentru a da sume din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului pentru echilibrarea bugetelor autorităţilor publice locale”, a mai afirmat ministrul Veştea.
Ministrul Dezvoltării a precizat că SGG, prin intermediul Prefecturilor, a cerut primăriilor să comunice necesarul pentru sfârşitul anului.
„Fiecare Prefectură a trimis o circulară tuturor unităţilor administrativ-teritoriale pentru a prezenta situaţiile cu care se confruntă la finele acestui exerciţiu financiar”, a mai explicat el.
„Fiecare dintre aceste unităţi administrativ-teritoriale au funcţionat şi până în prezent prin sume care au fost alocate în decursul timpului prin bugetele de echilibrare. Doar la modul acesta pot funcţiona şi pot să închidă exerciţiul bugetar. Aceste lucruri cred că ar fi putut fi de notorietate atâta vreme cât salariaţii nu şi-ar fi primit drepturile, ar fi rămas în urmă cu datoriile la utilităţi. Totuşi ne aflăm în luna noiembrie, la jumătatea lunii noiembrie, mai avem o lună jumătate până la închiderea exerciţiului financiar, cred că în mare măsură au putut gestiona toate aceste aspecte”, a completat Veştea.