Actualitate
Statul nu poate decide la CEO nici cu 92%
Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor aproba în ședința din septembrie majorarea capitalului social de la 449 la 720 milioane de lei, prin aport în numerar al Guvernului României, prin Ministerul Energiei.
Deși Ministerul Energiei va ajunge să dețină peste 92% din acțiuni, față de 77% în prezent, tot nu va putea lua unele decizii fără acordul acționarului minoritar Fondul Proprietatea.
Asta pentru că actul constitutiv va fi modificat, astfel încât decizii precum fuziunea sau divizarea societății să nu poată fi luate decât cu votul deținătorilor a 95% din acționari, cu alte cuvinte cu votul Ministerului Energiei și Fondului Proprietatea.
Mai mult, FP a obținut și dreptul de a-și numi oameni în Consiliul de Supraveghere, dacă se vacantează vreun loc, deocamdată fiind ocupate toate cele șapte posturi.