Politică
Stan vrea din nou la primărie
Ionuț Silviu Stan, primarul judecat pentru corupție, care a stat mai multe luni în arest preventiv, arest la domiciliu și sub control juriciar, vrea să revină la Primăria Albeni.
În urmă cu o săptămână, prefectul de Gorj i-a încetat mandatul primarului din Albeni. Asta pentru că în Codul Administrativ scrie clar că mandatul primarului încetează de drept dacă se află în „imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”.
Stan, ca primar, nu avea voie să vorbească decât cu femeia de serviciu din primărie, cu ceilalți salariați având interdicție prin controlul judiciar. Cu toate acestea, Stan a contestat măsura prefectului. Procesul a primit termen la Tribunalul Gorj pe data de 2 august.