Social

Soția lui Mircea Cărtărescu, mesaj de condoleanțe pentru Elena Roată

Elena Roată a fost mai mult decât un profesor de Limba română într-un mic oraș de provincie. A fost un om implicat în multe proiecte culturale ale orașului Târgu Jiu și un om cu mare dragoste pentru literatură.

În urmă cu doar două zile, scriitoarea Ioana Nicolaie, soția la fel de apreciatului scriitor Mircea Cărtărescu, relata pe pagina de socializare cum a cunoscut-o pe Elena Roată. O poveste care merită citită pentru că spune ceva despre felul de a fi al celei care, pe neașteptate, la miezul zilei de 30 august 2022, a plecat dintre noi.

”Vin de la Râmnicu Vâlcea, v-am căutat prin toată Piața Mare, da, ați scris pe Facebook că beți o cafea aici, la Sibiu, așa că am urcat în mașină și-am venit sperând că o să vă mai găsesc ca să-mi dați autografe pe cărțile dvs.” a zis doamna din fața mea. Cum? Străbătuse valea Oltului pentru niște autografe? Acum, după o lună, când în Observator Cultural găsesc o cronică semnată Elena Roată la ”Miezul inimii” - dau linkul la comentarii - arăt poza din ziua aceea. ”Secretul Ioanei Nicolaie stă, se pare, în privilegiul celor care „văd frumusețea în locuri în care alții nu văd nimic“, asemenea pictorului neo-impresionist Camille Pissaro. Întîlnim, așadar, în acest volum o poetică a simțurilor: o neodihnă senzorială aptă să facă față realității, indiferent cît de perversă ar fi aceasta. Nu se uită nici o rețetă de supraviețuire, nu există nici un gest de clemență pentru ceea ce nu s-a spus/nu s-a scris, dar s-a trăit. Temperaturile sînt înalte, iar febra evenimentelor derulate cîndva crește pe măsură ce „miezul din inimă“ ni se dezvăluie”, a relatat scriitoarea Ioana Nicolaie. Mesaj completat astăzi, după trista veste: “P.S. Cu mare întristare aflu azi, 30 august, ca doamna Roată nu mai e printre noi. S-o odihnească Dumnezeu!”.

Așa era doamna Roată, pentru o carte, pentru o discuție cu un autor putea străbate sute și sute de kilometri. 

Vizualizări: 5,887

Alte articole din Social:

Citește și: