Ultima oră

Șoșoacă a mers la CCR îmbrăcată în doliu si a cântat "Veșnica pomenire"

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a încercat, luni, să intre cu forța în sediul Curții Constituționale a României din Palatul Paramentului, însă nu a reușit, din cauza jandarmilor, care i-au blocat accesul.

 

Șoșoacă a fost însoțită de mai multe persoane, care erau deja pregătite să protesteze, având în mâini coli de hârtie pe care erau scrise diferite mesaje, precum: ”Democrația a fost executată”.

 

Președinta partidului SOS România a transmis toate aceste scene pe pagina ei de Facebook, ea fiind îmbrăcată ”de doliu”, complet în negru, pentru a semnala, astfel, ”moartea” democrației.

 

Șoșoacă este supărată pe judecătorii Curții Constituționale pentru că i-au interzis, în 2024, să candideze la Președinția României. De asemenea, acțiunea ei de protest de luni, 17 martie, are loc cu puțin timp înainte ca judecătorii CCR să dea un verdict în privința candidaturii sale din 2025.

 

După ce s-a certat cu jandarmii, astăzi, pentru că nu i-au dat voie să intre în sediul CCR, Șoșoacă și-a pus membrii de partid să cânte ”Veșnica pomenire”.

Vizualizări: 438

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: