Politică

SOS cere desecretizarea unor contracte ale CE Oltenia

SOS România Gorj cere Ministerului Energiei să desecretizeze contractele de asociere dintre Complexul Energetic Oltenia și OMV Petrom, Tinmar Energy și ALRO, care stau la baza celor zece firme de tip SpV. Motivul este acela că investițiile în capacitățile fotovoltaice și pe gaze nu au început, deși unele ar fi trebuit să fie deja finalizate.

„Căpușele SPV – înfipte în sistem. Adio independență energetică! Complexul Energetic Oltenia are, de vreo doi ani aproape, zece căpușe noi, mici și vesele. Au nume pretențioase și sunt firme de tip SpV (Special Purpose Vehicle). Sunt firmele prin care ar fi trebuit să vedem deja făcute câteva parcuri fotovoltaice în Gorj, iar grupurile pe gaze de la Turceni și Ișalnița să fie la jumătate. În realitate, nu au construit nimic. NIMIC! Cele zece firme doar plătesc salarii babane unor directori și secretare. Din banii cui? Din banii CE Oltenia și ai partenerilor”, se arată într-un comunicat al SOS România Gorj.

Cei de la SOS cred că de vină sunt partenerii strategici impuși celor de la CE Oltenia, care nu au venit cu bani în afacere. “Cerem Ministerului Energiei să desecretizeze contractele de asociere dintre Complexul Energetic Oltenia și OMV Petrom, Tinmar Energy și ALRO, care stau la baza celor zece firme de tip SpV. Investițiile nu încep pentru că nu sunt bani. Pentru că investitorii parteneri nu pun partea lor de bani. Ni s-a spus public că societatea de stat – CE Oltenia – vine cu terenurile, cu infrastructura, cu specialiștii, iar investitorii privați vin cu banii și cu know-how-ul. Au venit doar cu hau-haul.

Complexul Energetic Oltenia a plătit deja studii de fezabilitate, avize de mediu și multe altele, Ministerul Energiei (adică tot statul) a obținut finanțarea din Fondul de Modernizare, ce au făcut partenerii privați până acum? Nimic. În loc să pună partea lor de bani și să înceapă investițiile, așteaptă banii din fondul de modernizare, obținuți de stat, care întârzie. Dacă ar fi fost virați la timp, nici nu ne-am fi prins că așa-zișii parteneri strategici nu contribuie cu nimic. Este o căpușare pe față nu numai a Complexului Energetic Oltenia, ci și a sistemului energetic național, patronată de fostul și de actualul ministru al Energiei”, mai arată sursa citată.

Vizualizări: 2,720

Alte articole din Politică:

Citește și: