Eveniment
Șoferiță fără permis, la plimbare pe centura orașului
O tânără de 18 ani din Târgu Jiu este cercetată penal după ce luni, 2 mai, a fost prinsă de polițiști la volanul unei mașini, deși aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tânăra a fost oprită în trafic, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu- Biroul Rutier, în timp ce conducea un autovehicul pe centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu.
În cazul său, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.