Actualitate
Șoferii vor plăti mai mult pentru polițele RCA
Noile tarife de referinţă la poliţele RCA publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară vin cu o nouă serie de creşteri pe toate categoriile, de la 9,3% la peste 20%.
Cel mai mic tarif de referinţă de 1.006 lei se află la categoria de vârstă 51-60 de ani pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de sub 1.200 cmc.
Noile tarife de referinţă vor include de acum încolo o nouă categorie pentru autoturismele electrice, iar tinerii sub 30 de ani vor plăti aproximativ 2.700 lei pentru o poliţă RCA indiferent de autoturismul electric pe care îl achiziţionează.
Tarifele de referinţă RCA publicate de ASF sunt orientative, iar asigurătorii pot oferi preţuri care să fie sub tariful de referinţă sau peste, în funcţie de istoricul şoferului şi de alte criterii de risc pe care companiile le analizează în momentul în care se face ofertarea.