Eveniment

Șoferi cu dosare penale

Polițiștii au depistat, duminică, în trafic, un bărbat de 44 de ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 675 Țicleni, sub influența alcoolului.

Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat un bărbat de 43 de ani, din comuna Arcani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67D Răchiți și fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Iar polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat, în trafic, un bărbat de 31 de ani, din comuna Borăscu, în timp ce conducea un tractor pe DJ 674B din localitatea de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

Toți cei trei gorjeni s-au ales cu dosare penale.

Vizualizări: 766

Alte articole din Eveniment:

Citește și: