Eveniment
Șoferi cercetați penal
Un șofer beat și altul de ocazie, care nu avea permis, dar s-a urcat la volan s-au ales cu dosare penale după ce au fost trași pe dreapta de polițiștii de la Rutieră.
"Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din localitatea Tetila, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Trandafirilor, de pe raza orașului Bumbești-Jiu.
În urma controlului efectuat și cu ocazia verificării în bazele de date ale poliției, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Totodată, polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni au depistat în trafic, un bărbat de 53 de ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Stadionului din localitate, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
La aceeași dată, polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat un tânăr de 26 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ciocârlău din municipiu, având o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la spital, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", a transmis IPJ Gorj.
Polițiștii continuă cercetările.