Ultima oră
Şofer oprit cu 14 focuri de armă
Un șofer a fost prins după ce a fost urmărit zece kilometri de poliție și s-au tras 14 focuri de armă. Incidentul a avut loc în Constanța. Șoferul în vârstă de 58 de ani a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor.
„În jurul orei 02.15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N. 2A, la intrarea în satul Stupina. Conducătorul auto nu a oprit la semnal, iar unul dintre polițiști a efectuat foc de avertisment cu armamentul din dotare”, a transmis Poliția Constanța.
Pentru oprirea șoferului, polițiștii au plecat în urmărirea lui și au tras mai întâi cinci focuri de avertisment în plan vertical, apoi nouă în direcția autoturismului.
În cele din urmă, șoferul a fost imobilizat și dus la secție. În mașină, oamenii legii au găsit produse alimentare, țigări și băuturi alcoolice pentru care nu existau acte.