Eveniment
Șofer lăsat pieton din cauza alcoolului

Inconștiență la volan! Un tânăr de 21 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan. Acesta a fost tras pe dreapta pe un drum național din Gorj.
"Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un tânăr de 21 de ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 C Novaci, din direcția Bengești Ciocadia către Novaci.
În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit o concentraţie de 0,64 mgl alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului", a transmis IPJ Gorj.
Vizualizări: 278