Eveniment
Șofer drograt, pe o stradă din Târgu Jiu
Un tânăr de 23 de ani din Târgu Jiu este cercetat penal după ce, miercuri, a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, deși era drogat.
Acesta a fost oprit de polițiștii rutieriști în timp ce se deplasa pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu. În urma testării cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv.
”În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Gorj.