Ultima oră

Șofer drogat, reținut după un accident mortal

Un șofer drogat, care a provocat un accident rutier la Podul Olt, în urma căruia o femeie a murit, a fost reținut și va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Accidentul pentru care tânărul a fost reținut s-a produs în după-amiaza zilei de 27 februarie pe Drumul Național 65 iar o femeie de 73 ani și-a pierdut viața. Polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule în care se aflau 3 persoane, respectiv un autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani din municipiul Slatina și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 74 de ani din aceeași localitate. Conducătorul auto în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, femeia a decedat la unitatea spitalicească. 

Conducătorul auto în vârstă de 29 de ani, implicat în eveniment, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI și T3B AMP.

„În urma probatoriului administrat, la data de 1 martie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de 2 martie a.c. să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale”, a anunțat IPJ Olt.

Vizualizări: 745

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: