Eveniment

Șofer din Scoarța, condamnat

Un bărbat din comuna gorjeană Scoarța a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru că a refuzat să meargă la spital pentru prelevarea de probe biologice, deși etilotestul arăta că este băut la volan.

“În fapt, s-a arătat că, în noaptea de 05/06.05.2021, în jurul orelor 02:40, lucrătorii Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești aflaţi în exercitarea sarcinilor de serviciu pe drumul comunal Pişteştii din Deal, pe raza comunei Scoarța, au oprit pentru control autoturismul marca BMW care circula pe drumul comunal sus-menţionat, în direcţia drumului naţional 67”, se arată în documentul de la instanță.

Întrucât conducătorul vehiculului emana miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest la ora 02:46, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
“În consecinţă, lucrătorii de poliţie i-au solicitat să se deplaseze la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. La faţa locului nu au fost prezenţi martori oculari, datorită orei târzii din noapte”, mai menționează sursa citată.

Gorjeanul a recunoscut însă că a băut două beri. “Inculpatul a precizat că a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge întrucât îi era teamă de acele de seringă şi de contaminarea cu virusul Sars-Cov 2. Inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei”, mai scrie în document.

Pedeapsa a fost suspendată pe un termen de încercare de doi ani. În acest timp, gorjeanul va presta 30 de zile de muncă în folosul comunității.

Vizualizări: 939

Alte articole din Eveniment:

Citește și: